Andrei Simuţ



Oferta Educationala

"Un om care are foarte multe de invatat, si care se afla inca la inceput de drum"... in acest fel se autocaracterizeaza un tanar vulcanic care face parte din proiectul "10 Vulcanici pentru Europa". "Vulcanicul" se numeste Andrei Simut si face parte din pleiada absolventilor de onoare ai liceului nostru. Activitatea sa academica este demna de luat in seama: absolvent al Facultatii de Litere Babes-Bolyai Cluj-Napoca (2004), al masteratului Istoria ideilor-Istoria imaginilor (2005), redactor la revista Echinox (2002-2005), preparator, apoi asistent universitar la Facultatea de Litere din Oradea (2005-2007), din 2007, doctorand al Facultatii de Litere din Cluj-Napoca, sectia Literatura comparata, cu o teza despre romanul apocaliptic. A publicat eseuri si cronici literare in Echinox, Familia, Euphorion, Steaua, Tribuna, Caiete Echinox si Observator cultural. Din 2007, e cronicar literar la revista Cuvantul si membru al Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania.

A publicat volumul "Literatura traumei. Razboi, totalitarism si dilemele intelectualilor in anii 40", Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, 2007 (castigator al concursului de debut pentru manuscrise al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Cluj si nominalizat la premiile "Cuvantul" si "Observator cultural" pentru debut si premiat de "Romania literara"). Literatura traumei

Prin ce atribute poate fi caracterizat Andrei? Foarte simplu : inteligenta covarsitoare, modestie, tenacitate, pasiune pentru misterios si frumos si, nu in ultimul rand, temeritate(calitate evidentiata in domeniul criticii literare).

Un exponent de marca al generatiei contemporane, Andrei le-a vorbit elevilor colegiului despre necesitatea lecturii, un subiect ignorat de multi si tratat cu superficialitate de altii. "De ce trebuie sa citim?" , si-a intrebat criticul auditoriul. Raspunsul a fost unul pe masura si a venit tot din partea lui: "Exista ceva misterios care te face sa citesti", si intr-adevar asa e, caci ce poate fi mai interesant decat sa intri intr-o lume noua, sa decoperi un univers de fiecare data nou, pe masura ce schimbi cartea ?

Format intr-o familie de filologi si filofili, Andrei Simut reprezinta tipul tanarului de succes: este inteligent, este creditat pentru activitatea sa academica si s-a dezvoltat spiritual si intelectual in cadrul unui liceu in care "respectul pentru cunoastere" primeaza. Doamnelor si domnilor, un absolvent de aur al liceului nostru si un veritabil model pentru generatia noastra este cel care ne indeamna "trebuie sa reinvatam sa citim" : Andrei Simut !




« înapoi