« înapoi

TODUTI ANTONIA



Stimate doamne directoare, doamna diriginta, onorati profesori, dragi parinti si colegi,

        Imi doresc ca prin cuvintele mele sa razbata starea launtrica atat
de incarcata emotional a acestor clipe unice pentru noi.



        In urma cu 12 ani, am facut primii pasi timizi si sfiosi spre salile de clasa, care aveau sa devina pentru noi adevarate universuri ale cunoasterii. In tot acest rastimp, a existat pentru fiecare dintre noi o doamna invatatoare, care ne-a indrumat pasii pe taramurile necunoscutului, au fost atatia dragi profesori care ne-au daruit in ani si ani cunostintele si dragostea lor, precum si puterea de a constientiza finalitatea sacrificiilor pe care le facem. Astfel, o parte din viata lor interioara s-a repercutat asupra noastra, noi, cei neastamparati, nerabdatori si adesea nonconformisti, pentru care experientele celor maturi ar fi trebuit sa fie mereu repere solide in metamorfoza personalitatii noastre.

        Batranii copaci din curtea scolii au fost martorii jocurilor noastre adolescentine, ai atator iubiri platonice, neimpartasite…Au fost atatea si atatea…Zambetele si rasetele nevinovate, tensiunea dinaintea lucrarilor scrise…poate mai mult la matematica…, starea conspirativa a interzisului prin chiulurile noastre spontane, precum si emotiile dinaintea orelor de romana – toate acestea le-am trait impreuna, impartasind deopotriva bucurii si lacrimi, satisfactii si esecuri, admiratii si invidii – au fost ale noastre si vor ramane acolo, intr-un cufar ascuns si tainic al sufletului nostru, pe care il vom deschide din vreme in vreme, cand ne vor razbate amintirile.

        Acum, in prag de despartire, aducem prinosul nostru de recunostinta doamnelor directoare, precum si dragilor nostri profesori, pentru ca ne-au aratat cum sa invatam din esecuri, sa fim puternici in restristi, sa gasim dragoste si bunatate in zile negre. Multumim pentru ca ne-ati dat curaj sa ne folosim mintea in modul cel mai onest cu putinta…si sa nu ne fie teama de intrebari. Cand de vorbeati despre cei intelepti, cei buni, ganditorii si artistii si visatorii – oamenii care au schimbat lumea – ne aminteati mereu ca toti au fost niste copii candva si a trebuit sa invete ceea ce stiu. Asta ne-a dat forta sa incercam la randu-ne.

        Ma simt privilegiata si onorata ca am absolvit acest colegiu si vreau sa multumesc in mod deosebit doamnei diriginte Bondor Gabriela, care va ramane mereu in sufletul meu un model de blandete, daruire si intelepciune. Dumneavoastra ati fost aceea care mi-a spus ca viata mea poate fi plata ca o hartie – ori ca un ocean de adanca – si ca decizia imi apartine…

        Gandurile noastre de dragoste si multumire se indreapta si catre acei care ne-au dat viata si ne-au vegheat, raspunzand greselilor noastre cu intelegerea si iubirea lor neconditionata.

        Va multumesc si voua, dragi colegi, pentru toate clipele petrecute impreuna si traiesc cu speranta ca timpul nu va reusi sa destrame ceea ce am cladit intre noi in toti acesti ani.

        Va veni o vreme cand, poate, nostalgici, vom gandi precum Eminescu: “Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri / Si nicicand n-or sa vie iara” sau, deprimati, ne vor razbate in minte cuvintele lui Bacovia: “Liceu – cimitir al tineretii mele…”, dar, cu siguranta, in starile firesti de rememorare, vom fredona versurile cantecului: “Stiu un loc in care pot sa visez oricat mi-ar fi de greu / E de-ajuns sa-mi amintesc cum era in anii de liceu!”

Va multumesc!

Oradea, 31 mai 2012

Toduti Antonia
Clasa a XII- a D
Diriginta: doamna profesoara Bondor Gabriela


« inapoi