ISTORICUL UNITĂŢII ŞCOLARE
Din documentele păstrate în arhivele cercetate (Arhivele Naţionale, Oficiului Parohial, Biblioteca Judeţeană), găsim că în ţinuturile româneşti anexate Imperiul Habsburgic se recrutau învăţători dintre absolvenţii şcolilor vernaculare (naţionale) ai celor două şcoli româneşti din Oradea: una ortodoxă în cartierul Velenţa şi alta unită în cartierul nou, în preajma anului 1727.
Modernizarea învăţământului în monarhia austriacă între anii 1774–1777 implica obligativitatea noii metodici sistemul metodic elaborat de pedagogul german Ignatz Felbiger, care mai era numit şi sistemul Sagan sau norma, prin care se pregăteau viitorii învăţători. Pentru însuşirea sistemului metodic se organizau cursuri preparandiale (sau norma) după care se dădea examenul de normă, prin care viitorul învăţătorul primea dreptul de funcţionare.
Primele cursuri de normă pentru învăţătorii români din Bihor, fără deosebire de confesie, s–au ţinut în anul şcolar 1778–1779, în vacanţa Rusaliilor, având ca director (sau prefect) al şcolilor unite pe Ioan Ciontoş, numit de către Episcopul Moise Dragoş şi ca profesor al preparanzilor români.
Din anul 1780, prefect al şcolilor urmează Simeon Maghiar, absolvent al studiilor Institului Sf. Barbara din Viena, unde probabil şi–a însuşit şi cursurile de normă. Un document al vremii, datat 5 mai 1783, atestă că a ţinut cursuri de normă pentru învăţătorii în funcţie şi viitorii învăţători, (actul de atestare al lui Ioan Sabo, alias Pop [atras la cursul de normă, după care a susţinut cursul de învăţător şi cantor]).
În noiembrie 1784 se înfiinţează „Schola Valachorum preparandorum”, având ca director şi profesor al preparanzilor români pe Simeon Maghiar. Şcoala avea la 31 octombrie 1785 primii 11 învăţători absolvenţi, în anul următor 31, iar în 1788 chiar 45 de dascăli.
Începând cu 1784 se desfăşoară la Oradea fără nici o întrerupere pregătirea instituţionalizată a învăţătorilor români cu legislaţia şcolară a timpurilor, în condiţii specifice, în acest ţinut care a devenit vestul vetrei etnice româneşti.
Până la 1792 cursul preparandial a fost condus de către Simeon Maghiar, după care a fost îndeplinit de Ioan Corneli, până la moartea sa în 1848, înlocuit între 1806–1807 de către Ioan Molnar, 1808–1814 de Mihai Benei şi 1814–1816 de Nicolae Borbola.
În Ord. Cons. loc. regal din 10 aprilie 1787, aflăm că alături de Maghiar este numit Ioan Băliban ca profesor de rit şi cânt, cu orar zilnic. Iar în continuare după Băliban, până la 1848 şi chiar şi după aceea, cantorul de la Biserica Sf. Niculai sau cel de la Oradea–Olosig, continua pregătirea preparanzilor la obiectele metodica şi îndatoririle învăţătorului, perceptele aritmeticii, perceptele ortografiei şi caligrafiei, aplicaţii practice de redactare a compunerilor, scrisorilor, actelor oficiale, precum şi limba germană.La sfârşitul cursului, absolvenţii erau examinaţi atât din metodică, cât şi din rit şi cânt bisericesc.
Examenul de normă se susţinea în faţa unei comisii numite de conducerea districtului şcolar în care avea un reprezentant şi Episcopia unită, dar diploma de învăţător (testimoniu) era eliberată de directorul preparandiei romano–catolice (maghiare). Lipsa dreptului de publicitate, situa preparandia românească într–o poziţie de inferioritate faţă de preparandia maghiară, care a funcţionat la Oradea până în jurul anului 1848, după care a fost desfiinţată din lipsă de candidaţi.
Ca şi celelalte şcoli româneşti din Transilvania, Crişana, Banat sau Bucovina, Schola Valachorum preparandorum din Oradea, a fost o instituţie confesională, mijloc puternic de apărare a naţionalităţii împotriva practicilor de asimilare aplicate de monarhia austriacă sau ulterior dualistă. Mulţi dintre titularii Eparhiei româneşti a Oradiei, organizate în 1777 după modelul Episcopiei Făgăraşului (Blajului), înainte de a deveni episcopi aveau în grija lor aceste şcoli confesionale. Astfel, Moise Dragoş, în calitate de protopop al Oradiei din 1751, s–a preocupat de gospodărirea acestor şcoli din Bihor, iar după ce a ajuns episcop, el a făcut demersuri repetate la curte pentru deschiderea şcolii preparandiale. Ignatie Dărăbant (1788–1805) venea la Blaj, unde a îndeplinit mult timp funcţia de prefect al şcolilor unite din Transilvania.
Promotor al Supplexului din 1791, la numai un an după acest act naţional, el a obţinut deschiderea la Oradea a Seminarului unit, cel mai important pilon de cultură şi simţire românească în oraşul de pe Crişul Repede, timp de peste un secol şi jumătate. Seminarul avea internat şi orfanotropiu şi acorda 30 de burse al căror număr a fost mereu majorat de către Eparhie prin diferite fundaţiuni, a dat neamului numeroase generaţii de intelectuali, care au avut un rol covârşitor în promovarea conştiinţei naţionale, în lupta pentru înfăptuirea statului naţional şi propăşirea lui. Iluministul Samuil Vulcan (1806–1839), fost seminarist şi redactor al Seminarului unde mai târziu vor fi adăpostiţi tot mai mulţi preparanzi, este ctitor al Liceului din Beiuş (1828), cea mai importantă instituţie de cultură românească din comitatele vestice în timpul monarhiei, de unde mulţi absolvenţi a două–trei sau mai multe clase, deveneau preparanzi la Oradea.
În 1825 apare Lexiconul de la Buda, la care Corneli a avut o contribuţie la elaborarea şi editarea lui şi pentru introducerea alfabetului latin mai apropiat spiritului limbii române.
Împreună cu Samuil Vulcan a sprijinit moral şi material pe cei trei luceferi ai Scolii Ardelene cu care a colaborat încă din perioada studiilor de la Viena. Alături de aceştia, Maghiar, Corneli, Vulcan, se încadrează prin opera şi preocupările lor în activitatea Scolii Ardelene, fiind cei mai importanţi reprezentanţi ai iluminismului românesc din Bihor.
S–au depus eforturi susţinute pentru un institut preparandial românesc cu drepturi depline la Oradea de către Samuil Vulcan, ajutat de Ioan Corneli, care din cauza vârstei n–a ajuns să le finalizeze. Ele au fost continuate şi îndeplinite de urmaşul acestora, Vasile Erdeli (1843–1862), în jurul anului 1848, sprijinit fiind şi de către Iosif Pop Sălăjeanu, aflat la conducerea şcolilor confesionale.
În octombrie 1848, preparandia reorganizată ţinea examene de admitere şi absolvire pentru învăţători şi subînvăţători care primeau diplomă (testimoniu), care le dădea dreptul să lucreze în şcoli. În 1860, V. Erdeli obţinea dreptul de publicitate şi pentru şcoala de aplicaţie, care se completa la patru clase, oferind elevilor posibilitatea de transfer la orice şcoală vernaculară, normală, capitală, după cum şcoala putea primi la rândul ei, elevi de la astfel de şcoli.După 1848, alături de pedagogie generală şi metodică se studiau şi obiecte de cultură generală la nivelul timpului cu încărcătura specifică gimnaziului superior, acordându–se atenţia cuvenită practicii pedagogice la şcoala de praxă, preluând tradiţia şcolii preparandiale.
Această hotărâre nu rămâne însă definitivă, deoarece corpul profesoral cât şi abnegaţia şi diplomaţia episcopului Vasile Erdeli, reuşesc să înlăture măsurile tradiţionale de asimilare forţată astfel încât preparandia nou înfiinţată devine o instituţie de cultură românească, iar pentru pregătirea învăţătorilor maghiari să se înfiinţeze o nouă preparandie.
În 12 octombrie 1848, preparandia românească greco–catolică primeşte şi preparanzii romano–catolici de la şcoala desfiinţată anterior, impunând ca limbă de predare maghiara, ca urmare a înţelegerii dintre directorul districtual şcolar (literar), Fabry Ignacz şi episcopul Bemer Lajos, peste capul episcopului greco–catolic român Vasile Erdeli, ctitorul şcolii.
La 1 octombrie 1858 se deschide preparandia de învăţătoare de la mănăstirea Ursulinelor, Olosig, Oradea care presupune închiderea preparandiei maghiare anterioare.
Şcoala românească din Oradea deschisă în sec. al XVIII–lea pregătea cu predilecţie cantori–învăţători după vechiul sistem de învăţare cu utilizarea cărţilor de cult. După 1785, se introduce noul sistem metodic cu primul profesor al preparanzilor români pentru şcoala din Oradea unde se ţineau şi cursurile de metodă cu învăţătorii din comitat. După 1875, continuitatea şcolii este dovedită permanent ca o şcoală primară până azi servind ca şcoală de aplicaţie a preparandiei, devenită ulterior Scoală Normală şi apoi Liceul Pedagogic.
Anul 1920 găseşte Oradea cu două instituţii de profil pedagogic, anume Scoala Normală de Băieţi „Iosif Vulcan„ şi Scoala Normală de Fete Doamna Stanca. Aceste două unităţi au fuzionat după Reforma Învăţământului din 1848, devenind Liceul Pedagogic Iosif Vulcan, în cadrul căruia în 1975 i s–a mai adăugat şi o secţie maghiară pentru pregătirea învăţătorilor şi educatoarelor în limba maghiară.
Revoluţia de la 1989 aduce schimbări în învăţământul românesc şi implicit în evoluţia învăţământului pedagogic. An de an instituţia a cunoscut un progres evident atât din punct de vedere al calităţii procesului instructiv–educativ al resurselor umane şi materiale. Locaţia unde funcţiona Liceul Pedagogic a fost revendicată de Biserica Greco–catolică şi atribuită acesteia în 1996.
După 1990, Liceul îşi reia denumirea de Şcoala Normală, restructurându–şi profilul, în sensul pregătirii în dublă specialitate (învăţător–educatoare) a tinerilor, iar cu începere din anul şcolar 1997–1998 revine la denumirea Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan „ Oradea.
În anul şcolar 1996–1997 Liceul Pedagogic îşi asumă alături de pregătirea viitoarelor cadre didactice pentru învăţământul preşcolar şi primar şi pregătirea tinerilor care doresc să urmeze clase de filologie sau de informatică.
Reformele ultimilor ani au vizat şi învăţământul pedagogic. Începând cu anul şcolar 1999–2000 liceele pedagogice şi–au încetat menirea, activitatea de pregătire a personalului didactic pentru învăţământ preşcolar şi primar trecea în seama universităţilor, clasele de profil mergând în lichidare, iar noile clase vocaţionale s–au format după un nou plan de învăţământ.
Din acel an Liceul Pedagogic ,,Iosif Vulcan din Oradea organizat în filiera vocaţională se restructurează, păstrându–şi profilul, dar nu şi specializările; liceul pregăteşte în limbile română şi maghiară bibliotecari–documentarişti, instructori–animatori, instructori de educaţie şcolară şi pedagogi şcolari.
Pregătirea educatoarelor şi învăţătorilor se realiza în cadrul Colegiului de Institutori „Iosif Vulcan”, afiliat Universităţii din Oradea, care funcţiona în sediul Liceului Pedagogic, având specializarea institutori–muzică.
În zona învăţământului vocaţional, din anul şcolar 2003–2004, la filiera vocaţională alături de profilul pedagogic se înfiinţează profilul teologic ortodox, pentru fete şi băieţi ca învăţământ teologic de patru ani, pregătind personal de cult calificat ori viitori studenţi la teologie sau alte facultăţi înrudite, reamintind de vechea ”Schola Valachorum Preparandorum” (care pregătea deopotrivă învăţători şi personal de cult).
Acest profil a luat fiinţă în judeţul Bihor în anul şcolar 1994–1995 la filiera vocaţională din cadrul Şcolii Normale „Nicolae Bolcaş” din Beiuş, judeţul Bihor.
În anul şcolar 2006 – 2007, profilul teologic ortodox se desfiinţează de la Şcoala Normală din Beiuş şi este mutat la Oradea, cu ultima clasă de a IX–a care ia fiinţă la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea.În anul 2007 printr–un ordin de ministru se naşte Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Oradea prin desprinderea (absorbţia) claselor de profil teologic ortodox de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”.
Pe lângă diversitatea profilelor şi a specializărilor existente în acea perioadă, începând cu anul şcolar 2008–2009, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Direcţia Generală Management Învăţământ Preuniversitar, a aprobat funcţionarea unei clase cu profil uman, filologie bilingv spaniolă. Datorită acestei realizări Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” a fost inclus în reţeaua secţiilor bilingve din Europa Centrală şi Orientală, alături de Centre similare din Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia şi Rusia.
Activitatea şi rezultatele obţinute de–a lungul vremii i–au asigurat acestei instituţii de învăţământ aprecieri deosebite, renume şi prestigiu.
Acest fapt a făcut ca în anul 2009 Ministerul Învăţământului să ridice liceul la rang de Colegiu Naţional.
Prin tradiţie Colegiu Naţional „Iosif Vulcan” a păstrat în structura lui filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţător–educatoare atât la secţia română cât şi la secţia maghiară, iar începând cu anul scolar 2021-2022 profilul educator puericultor.
De atunci şi până în prezent colegiul oferă o vastă paletă educaţională: ciclul primar, ciclul gimnazial şi ciclul liceal.